Peste 500 de jandarmi bucureşteni vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre Steaua Bucureşti şi Dinamo Tbilisi din cadrul
preliminariilor Champions League, meci care se va disputa marţi, pe stadionul "Arena Naţională", începând cu ora 20:45, informează Jandarmeria Capitalei.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18:45 doar pe bază de bilete şi invitaţii, precizează Jandarmeria Capitalei într-un comunicat.
"Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente", precizează instituţia.
Potrivit sursei citate, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă.