Impresarul Ioan Becali a declarat, marţi, pentru site-ul ilsussidiario.net, că fundaşul Vlad Chiricheş, care a avut mai multe oferte de transfer în această vară, va rămâne la echipa Steaua Bucureşti până la sfârşitul anului.
"Cu Tottenham totul s-a încheiat, Chiricheş va rămâne la Steaua până în decembrie. El va da totul pentru echipa sa, deoarece este un profesionist. În ianuarie vom vedea care va fi situaţia. În acest moment este inutil să vorbim despre ce va fi peste trei, patru luni", a spus Becali.
Vlad Chiricheş a fost în această vară aproape de un transfer la gruparea engleză Tottenham Hotspur, care oferea opt milioane de euro pentru fundaşul stelist. Impresarul Victor Becali a declarat, săptămâna trecută, că Tottenham dorea să plătească eşalonat suma de transfer pentru Chiricheş până în 2015, în timp ce Steaua dorea toţi banii într-o singură tranşă.
De serviciile internaţionalului român s-au mai interesat formaţiile italiene AS Roma şi AC Milan.