Clubul ucrainean de fotbal, Metalist Harkov, participant în play-off-ul actualei ediţii a Ligii Campionilor, ar urma să afle miercuri dacă va fi exclus din cupele europene în urma unui scandal al meciurilor trucate.
Avocaţii lui Metalist au participat marţi la o audiere, care a durat două ore, la sediul UEFA de la Nyon. Forul fotbalistic european a indicat că va da un verdict în următoarele 24 de ore.
Dacă vicecampioana Ucrainei va fi sancţionată, ea poate face apel la Tribunalul de arbitraj pentru sport (TAS) şi ar putea continua în Liga Campionilor cât timp cazul va fi judecat.
Pe 21 august, Metalist va întâlni în deplasare echipa germană Schalke în manşa tur a
play-off-ului Ligii Campionilor, Returul este programat pe 27 august la Harkov, cu două zile înaintea tragerii la sorţi pentru faza grupelor, ce va avea loc la Monaco.
UEFA a deschis săptămâna trecută o procedură disciplinară, după ce TAS a respins apelul directorului sportiv al lui Metalist împotriva suspendării de cinci ani dictate de Federaţia ucraineană de fotbal. Oficialul, Evgheni Krasnikov, a fost implicat în trucarea unui meci contra formaţiei Karpaty Lvov, pe 19 aprilie 2008, în campionatul Ucrainei.
Sute de fani ai lui Metalist s-au adunat luni în centrul oraşului Harkov pentru a cere sprijinul UEFA, relatează agenţia Interfax. Fanii aveau bannere, unele în engleză şi franceză. "Domnule Platini, vă rugăm să fiţi clement!", era scris pe unul dintre aceste bannere. Preşedintele UEFA, Michel Platini, nu este direct implicat în acest caz.