Formaţia FC Rapid a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), de echipa de Liga 3, FC Ştefăneşti, într-un meci amical.
Golurile echipei din Ştefăneşti au fost marcate de Nicolae, Marinaş şi Dumitru.
Pentru Rapid a înscris Martin.
Formaţia bucureşteană a început jocul în următoarea formulă: Drăghia - Coman, Păun, Iacob, M. Stoica - Matei, Negru, Ioniţă II, Doman - Martin, Ciolacu. Au mai evoluat: Balauru, Ad. Grigore, Mustaţă.
Cele două echipe au încheiat partida cu câte un jucător în minus, după acordarea a două cartonaşe roşii. De la Rapid, jucătorul eliminat a fost Doman.
FC Rapid va mai disputa un meci amical, sâmbătă, de la ora 10:30, cu echipa FC Voluntari.