Arsenal Londra a dat o mare lovitură pe piața transferurilor, luni seară. Londonezii l-au achiziționat de la Real Madrid pentru nu mai puțin de 50 de milioane de euro pe mijlocașul Mesut Özil. Germanul este acum cel mai scump jucător din istoria lui Arsenal. Acesta este al treilea transfer serios efectuat de Arsenal în această vară după cel al atacantului Yaya Sanogo și revenirea lui Mathieu Flamini.
În prezent, Özil se află la Munchen, unde se pregătește cu naționala Germaniei pentru meciurile cu Insulele Feroe și Austria din preliminariile CM 2014.
"Suntem fericiți că Özil a semnat cu echipa noastră. Este un mare jucător care și-a arătat valoarea atât la nivel de club cât și la nivel de echipă națională. L-am urmărit și l-am admirat îndelung și sunt sigur că va avea evoluții remarcabile la Arsenal Londra", a declarat Arsene Wenger, managerul "tunarilor".
La rândul lui, jucătorul a declarat: "Sunt foarte emoționat pentru că trec la un club ca Arsenal Londra și abia aștept să joc în Premier League. Este un transfer important pentru creșterea mea ca jucător și sunt fericit că voi avea șansa să lucrez cu Arsene Wenger. Arsenal are ambiții mari pentru sezonul viitor".
Câștigător al campionatului Spaniei cu Real Madrid în sezonul 2011/2012, jucătorul de 24 de ani, care a mai trecut în trecut și pe la Werder Bremen, o părăsește pe gruparea de pe Santiago Bernabeu după 19 goluri marcate în 105 meciuri jucate și după ce a obținut locul 3 cu Germania la CM 2010.
Arsenal l-a mai luat, sub formă de împrumut, pe portarul Emiliano Viviano (27 de ani) de la Palermo.
RomanianSoccer