Transferul mijlocaşului Ionuţ Neagu de la Oţelul Galaţi a costat gruparea FC Steaua 620.000 de euro, a anunţat directorul general al clubului moldovean, Narcis Răducan, care consideră preţul ca fiind corect.
"Am considerat de comun acord cu Ionuţ că a venit momentul să facă pasul către altă echipă. Suma tranzacţiei este de 620.000 de euro, una corectă şi sunt convins că Ionuţ se va dezvolta fotbalistic şi va ajunge unde visează, într-un campionat mai puternic", a declarat Răducan pentru site-ul oficial al clubului.
Mijlocaşul Ionuţ Neagu a spus că va iubi în continuare echipa gălăţeană:
"Am petrecut la Oţelul cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea de până acum. Am avut clipe frumoase, m-am bucurat, am suferit alături de colegi şi de antrenorii care m-au pregătit de-a lungul timpului şi nu pot decât să mulţumesc clubului pentru tot ce mi-a oferit în aceşti ani. Le mulţumesc în mod special şi suporterilor, sper să fie alături de echipă indiferent de situaţie, aşa cum s-a întamplat şi până acum. Am iubit, iubesc şi voi iubi Oţelul în continuare, într-o zi mă voi întoarce şi o voi face cu plăcere din orice postură".
În vârstă de 23 de ani, Ionuţ Neagu, a evoluat în cariera sa doar pentru Oţelul Galaţi, alături de care a câştigat titlul şi Supercupa României în sezonul 2010-2011.
Steaua a reuşit să obţină semnăturile jucătorilor Pantelis Kapetanos (CFR Cluj), Fernando Varela (FC Vaslui) şi Ionuţ Neagu (Oţelul Galaţi) cu puţin timp înainte de expirarea temenului limită pentru trimiterea listei la UEFA (marţi, ora 13:00).