Naţionala de tineret a României a pierdut, marţi, scor 2-3, meciul din deplasare cu Muntenegru, şi a ieşit din calculele calificării la CE 2015.
După un debut ratat, 2-2 cu Insulele Feroe, naţionala U21 şi-a schimbat antrenorul. În locul lui Emil Săndoi a venit Bogdan Stelea, care nu a putut face mai multe şi a debutat pe banca "tricolorilor mici", cu o înfrângere, 2-3 cu Muntenegru.
Schimbarea de antrenor n-a adus o schimbare imediată în jocul "naţionalei" de tineret. "Arnold" Stelea i-a ameninţat pe jucători că vrea seriozitate la selecţionata pregătită de el, însă, în acelaşi timp, a avertizat că nu există omogenitate la lot.
Ceea ce s-a văzut şi în debutul meciului din Muntenegru: în minutul 25, gazdele conduceau deja cu 2-0, reuşite semnate de Vukcevici şi Mugosa.
România a pâlpâi din minutul 59, când Mihai Roman II, atacant de la Săgeata Năvodari, a redus din diferenţă. Acelaşi vârf a înscris şi în ultimul minut, însă n-a reuşit egalarea, căci gazdele punctaseră, în minutul 82, pentru 3-1.
Rezultatul anulează, practic, şansele României de a merge la barajul pentru CE U21 din 2015. Germania şi Muntenegru au deja 6 puncte: egalul din debutul calificărilor, 2-2 cu Feroe, cântăreşte decisiv.
Muntenegru U21 - România U21 3-2
Au marcat: Vukcevici (11), Mugosa (25), Zorici (83) - M. Roman II (59, 90-pen)
Muntenegru U21: Petokovici - Gojacanin, Alici, Bakrac, Bogdanovici - Jankovici, Bakici (62 Kosovici) - Vukcevici, Zorici (90+2 Pavicevici), Djordjevici (69 Batrovici) - Mugosa
România U21: Buzbuchi - Nica, Marc (55 Peteleu), Puțanu, Șt. Popescu - Leca, Cârstocea - Năstăsie (78 Gavra), Stanciu (46 Țâră), Băluță - M. Roman II
CLASAMENT GRUPA 6
1. Germania 6p (2j)
2. Muntenegru 6p (2j)
3. Irlanda 3p (2j)
4. România 1p (2j)
5. Feroe 1p (4j)
Luni: Irlanda - Germania 0-4.
La barajul pentru turneul final se califică prima echipă şi cele mai bune patru clasate de pe locul 2. Următorul meci al României e pe 11 octombrie, acasă, cu Irlanda.