Atacantul bolivian al Stelei, Ricardo Suarez Pedriel nu a primit cartea verde de la fostul său club, Jorge Wilstermann, însă reprezentantul jucătorului, Jesus Rodriguez, a declarat că situaţia jucătorului se va rezolva în câteva zile, informează cotiadinul Facestas Deportivas.
"
Cred că în două sau trei zile situaţia lui Pedriel se va rezolva şi Steaua va primi cartea verde. Problema banilor a fost deja rezolvată, pentru că gruparea din România a plătit suma de transfer. Acum totul depinde de cei de la Wilstermann", a declarat Jesus Rodriguez.
Agentul bolivianului a mai spus că a stat de vorbă cu jucătorul, iar acesta se simte bine în România chiar dacă pentru moment trece printr-o perioadă de acomodare: "
Am vorbit cu Ricardo şi mi-a spus că acum are un nutriţionist care îl ajută cu alimentaţia pentru că trebuie să mai pună masă musculară. Mi-a zis că s-a îngrăşat două kilograme, iar acest lucru este bun pentru că Steaua îl pregăteşte de un fotbal în forţă".
"
Atacantul bolivian Ricardo Pedriel aşteaptă se debuteze pentru Steaua în campionatul intern, pentru că în Liga Campionilor nu va putea juca, după ce antrenorul său, Marius Lăcătuş, a decis acest lucru, pentru că avea deja un lot complet", arată sursa citată.
Jucătorul în vârstă de 21 de ani a fost transferat de Steaua de la gruparea boliviană Jorge Wilstermann, pentru care a evoluat 39 de partide în ultimele 3 sezoane şi a reuşit să marcheze 21 de goluri. Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că achiziţionarea atacantului bolivian Ricardo Suarez Pedriel l-a costat 250.000 de dolari, iar jucătorul a fost propus grupării din Ghencea de către impresarii care l-au adus şi pe columbianul Ricardo Toja.
NewsIn