Mijlocaşul Bănel Nicoliţă, prezent, marţi dimineaţă, la Liceul Mircea Eliade din Bucureşti, a declarat că întâlnirea cu echipa Bayern Munchen este cea mai importantă pentru Steaua în Liga Campionilor, deoarece este partida de debut.
"
Este cel mai important meci pentru Steaua în Liga Campionilor, deoarece este partida de debut şi cu toţii ne dorim o victorie. Nu voi putea juca fiind suspendat, dar le voi ţine pumnii colegilor din tribună. Vrem să le facem o bucurie suporterilor şi regret că nu voi putea fi pe teren în meciul cu Bayern", a spus Nicoliţă.
Mijlocaşul stelist a afirmat în faţa elevilor că cel mai greu moment din cariera sa a fost după meciul cu Real Madrid, când a marcat în proprie poartă. "
Şi la Iaşi am trecut printr-un moment asemănător, dar l-am depăşit şi viaţa merge înainte. Am trăit apoi o mare bucurie cu Galatasaray, când am marcat golul victioriei din Ghencea", a precizat Nicoliţă.
Întrebat de un elev cum poate alerga aşa mult, Nicoliţă a spus: "
M-am născut cu această calitate".
Bănel Nicoliţă, ambasadorul anti-rasism al FIFA în România, a fost prezent, marţi dimineaţă, alături de reprezentanţi ai Jandarmeriei, la Liceul Mircea Eliade pentru a lansa campania Fair-Play.
Campania se va desfăşura în liceele din Municipiul Bucureşti până la sfârşitul anului şcolar şi are ca obiectiv principal conştientizarea de către tineri a pericolelor la care se expun atunci când recurg la manifestări violente pe stadioane sau în alte locuri publice, urmărind stabilirea unei comunicări directe cu liceenii.
FC Steaua va oferi, în cadrul unei campanii Fair-Play lansate înaintea meciului cu Bayern Munchen, contând pentru prima etapă a Ligii Campionilor, 400 de bilete elevilor din liceele bucureştene.
Partida Steaua - Bayern Munchen, contând pentru prima etapă a grupei F a Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, de la ora 21:45 şi va transmisă de Pro TV.
Mediafax