Tehnicianul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, după victoria din meciul cu FC Vaslui, scor 1-0, că jocul a fost "de nivel slab", într-o săptămână grea pentru stelişti, dar se bucură că formaţia sa a ajuns pe primul loc în clasament.
"Un meci de un nivel slab, după părerea mea. Important pentru noi este faptul că am reuşit să câştigăm trei puncte. A fost o săptămână grea pentru noi, dar mă bucur că am ajuns pe primul loc, chiar dacă avem două meciuri mai puţin. Acesta este obiectivul cel mai important şi ne vom concentra de la etapă la etapă să câştigăm cât mai multe puncte", a spus Reghecampf.
Reghecampf ar fi avut o ieşire nervoasă la conferinţa de presă, tensiunile continuând şi pe culoar. Tehnmicianul nu ar fi permis să i se adreseze întrebări în conferinţa de presă şi s-ar fi enervat când un ziarist a avut o observaţie, iar ulterior, pe culoar, ar fi încercat să lovească un reprezentant mass-media.
Formaţia Steaua a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Vaslui, într-un meci din
etapa a 10-a a Ligii 1, în care de la gazde au fost eliminaţi trei jucători. Piovaccari a înscris unicul gol al partidei, în minutul 47, reluând mingea în plasă din cădere, după o centrare a lui Popa.
În minutul 34, de la FC Vaslui a fost eliminat Madson, după ce a primit al doilea cartonaş galben. De la vasluieni a fost eliminat şi Cerniauskas, în minutul 73, pentru o intervenţie la Piovaccari, iar în minutul 86 a primit cartonaşul roşu şi Sânmărtean, după ce l-a călcat pe genunchi pe acelaşi Piovaccari.