Secretarul general al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Jerome Valcke, a început o nouă inspecție, probabil ultima, prin orașele gazdă ale viitoarei Cupei Mondiale din 2014, din Brazilia, exprimându-și neîncrederea în faptul că Brazilia va fi capabilă să livreze la termenele convenite cele 6 stadioane, care au drept dată de inaugurare, stabilită de FIFA, decembrie anul acesta.
Valcke se află luni în vizită în orașul Porto Alegre, din sud, după care fi la Cuiaba, unde organizatori locali încearcă să finalizeze procesul de licitație pentru scaunele noului stadion. Totodată, probleme aproape similare le are și orașul Curitiba, aici lucrările de construcții fiind oprite de justiție, din cauza neasigurării securității muncitorilor.
Organizatorii brazilieni au dat asigurări că toate stadioanele vor fi gata la timp, cu toate problemele apărute recent. Valcke a reafirmat, la rândul lui, decizia fermă a FIFA de a nu accepta din nou amânări, așa cum a făcut-o deja pentru construcțiile dinaintea Cupei Confederațiilor de anul acesta.