Coasta de Fildeş a obţinut, sâmbătă, o victorie importantă la barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2014, învingând cu scorul de 3-1 naţionala Senegalului, în meciul tur.
"Veteranul" Didier Drogba a marcat pentru 1-0 în minutul 5, celelalte reuşite ale ivorienilor fiind "semnate" de Sane (autogol în min. 14) şi Kalou (min. 50).
Pentru senegalezi a punctat P. Cisse în minutul 90+6. Golul marcat de Drogba este al 63-lea al său în 98 de partide jucate la naţională. Coasta de Fildeş este astfel aproape de a 3-a calificare la rând la Mondiale, după cele din 2006 din Germania şi 2010 din Africa de Sud. În alt meci jucat sâmbătă la barajul din Zona Africa, Burkina Faso a trecut cu 3-2 de Algeria. Duminică se joacă meciurile Ethiopia - Nigeria şi Tunisia - Camerun.
RomanianSoccer