Succesul memorabil al Bosniei-Herțegovina, recordul lui Robin van Persie, hat-trick-ul lui Jóhann Gudmundsson și doi selecționeri veniți de la naționalele feminine sunt doar câteva dintre cele mai interesante lucruri petrecute în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, Zona Europeană.
Echipă: Bosnia-Herțegovina
În urmă cu patru ani, Bosnia-Herțegovina a ajuns pentru prima dată la baraj, pierzând cu 1-0 atât pe teren propriu cât și în deplasare în fața Portugaliei. Aceeași soartă a avut-o și în preliminariile Euro 2012, când a ajuns la baraj și a pierdut tot în fața Portugaliei, după ce Franța i-a suflat primul loc în grupă. Bosnia s-a impus, marți, cu 1-o, în Lituania, prin golul decisiv marcat de Vedad Ibišević. Acesta a declarat: "Am marcat pentru victorie, pentru Brazilia, pentru suporterii noștri răspândiți în toată lumea și pentru țara noastră".
Jucător: Robin van Persie (Olanda)
Atacantul lui Manchester United a dus Olanda spre obținerea primului loc în Grupa D, cu 11 goluri (record pentru preliminarii). El a marcat în 7 dintre cele 9 meciuri disputate. Van Persie a marcat primul său gol în septembrie 2012, în poarta Ungariei, apoi, vineri a înscris de încă trei ori în poarta maghiarilor, în victoria de senzație cu 8-1.
Atacantul în vârstă de 30 de ani a ajuns astfel la "cota" 41 la națională, depășindu-l pe Patrick Kluivert în clasamentul marcatorlor.
Meci: Germania - Suedia 4-4
La golul de 4-0 înscris de Mesut Özil în minutul 56, a 14-a victorie consecutivă a Germaniei în preliminarii părea ca și realizată, dar Suedia a amuțit Olympiastadion ajungând să reducă din handicap până la 4-3, grație golurilor marcate de Zlatan Ibrahimović, Mikael Lustig și Johan Elmander. Golul remizei (4-4) a fost opera lui Rasmus Elm și a fost consemnat în prelungirile partidei. "Antrenez de 3-0 de ani, dar nicio echipă a mea nu a revenit de la 0-4. Noi am făcut-o acum împotriva uneia dintre cele mai puternice selecționate din lume", a declarat selecționerul Suediei, Erik Hamrén. În retur, marți, în meciul dintre cele două selecționate s-au marcat din nou 8 goluri, partida încheindu-se cu scorul Suedia - Germania 3-5.
Gol: Jóhann Gudmundsson (Islanda)
"O triplă și una dintre cele mai bune prestații dintotdeauna ale unui jucător islandez", a scris cotidianul național islandez Visir, după cele trei reușite ale atacantului lui Alkmaar din meciul cu Elveția, încheiat cu scorul de 4-4. Gudmundsson a înscris și golul de 4-4, cu un șut splendit din întoarcere la colțul lung, în prelungirile partidei.
Numărul: 320.000
Atât numără populația Islandei, care, dacă va trece de baraj, va deveni cea mai mică națiune care va ajunge la un Campionat Mondial. Tragerea la sorți a meciurilor de la baraj, programate în luna noiembrie, va avea loc luni.
Declarație: "Sunt mândru că fac parte din această echipă care a scris istoria fotbalului nostru. Sunt mândru că sunt maltez și că am câștigat pe terenul unei formații mai bine cotată decât noi". Acestea au fost spusele portarului naționalei Maltei, Justin Haber, entuziasmat după victoria echipei sale cu 1-0 în Armenia, prima victorie din deplasare după 20 de ani.
De la femei la bărbați: Noel King, Per-Mathias Høgm și Pietro Ghedin
Spre finalul preliminariilor, Norvegia și Irlanda și-au dat naționalele pe mâna foștilor selecționari ale reprezentativelor feminine. Høgmo i-a luat locul lui Egil Olsem pentru ultimele meciuri ale Norvegiei în Grupa E, contra Sloveniei și Islandei. Noel King, care a condus timp de 10 ani naționala feminină a Irlandei, până în 2010, i-a luat locul lui Giovanni Trapattono pe banca irlandezilor.
Numărul 100
UEFA.com i-a omagiat pe jucătorii care au îmbrăcat pentru a 100-a oară tricoul naționalei lor, oferindu-le o medalie. Iată care sunt aceștia:
15 octombrie 2013: Māris Verpakovskis (Lettonia)
11 octombrie 2013: Michael Mifsud (Malta)
11 septembrie 2013: Andrea Pirlo (Italia)
7 februarie2013: Steven Gerrard (Inghilterra)
16 octombrie 2012: Cristiano Ronaldo (Portogallo)
12 octombrie 2012: Rafael van der Vaart (Olanda)
Marți, Bastian Schweinsteiger a ajuns la același număr de selecții, în timp ce Philipp Lahm l-a egalat pe Franz Beckenbauer. În schimb, Iker Casillas a ajuns la 150 de selecții cu Spania, devenind al 13-lea jucător din istoria fotbalului (al 4-lea european) ajuns la această fabuloasă "cotă".
RomanianSoccer