Steaua Bucureşti a fost învinsă de Bayern Munchen cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, miercuri seara, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în Grupa F.
Unicul gol al meciului a fost marcat de fundaşul belgian al oaspeţilor, Daniel van Buyten (15), după o lovitură liberă. Steaua a avut mai multe ocazii de gol, printre care şi două bare.
Bayern s-a instalat din startul meciului în jumătatea Stelei şi a pus presiune la poarta lui Zapata. Schweinsteiger a avut prima oportunitate, în minutul 2, când voleul său a trecut mult peste poartă. Klose a avut o mare ocazie în minutul 3, când Zapata a salvat golul la şutul său. Prima acţiune ofensivă închegată a Stelei a fost finalizată de Dayro Moreno (9), pe centrul porţii, fără probleme pentru Rensing.
Bavarezii au deschis scorul la capătul primului sfert de oră, prin belgianul van Buyten, care a venit nemarcat şi a reluat cu capul în plasă la mingea centrată din lovitură liberă de Schweinsteiger: 0-1 (15).
Steaua a mai ieşit la joc, după golul primit, şi chiar şi-a creat câteva ocazii foarte bune, dar la cârma partidei au rămas tot germanii. Lovin a şutat din afara careului (21), Rensing a respins, iar Semedo a reluat din unghi în plasa laterală. Toni a fost apoi în prim plan, dar Zapata a respins în corner (23), pentru ca apoi vârful italian să greşească execuţia (30).
Moreno a fost aproape de gol, în min. 31, dar şutul său surprinzător de la circa 25 de metri, a fost respins în bară de Rensing.
Finalul primei părţi a aparţinut oaspeţilor, Zapata salvând mingile lui Toni (35, 44) şi Schweinsteiger (36).
La reluare, Steaua pare mai ofensivă, şi Szekely trage de la distanţă, obligîndu-l pe Rensing să acorde corner (49). Van Bommel trage şi el de la circa 30 de metri, dar Zapata e la post. Arthuro iroseşte o mare ocazie de gol, şutând în bară (58). Ocaziile se succed la cele două porţi, Zapata prinde şutul lui Podolski (62), Moreno trage din unghi, prin faţa porţii (62), iar mingea expediată de Arthuro de la 25 de metri ocoleşte de puţin vinclul (64). Zapata e din nou inspirat şi respinge şutul lui Toni (67), la o fază periculoasă a bavarezilor.
O fază interesantă are loc în minutul 76, când Moreno trage la poartă, Rensing nu reţine mingea, Stancu o împinge în plasă dar golul e anulat şi se dictează ofsaid sau fault la portar, nefiind clară decizia arbitrului.
Şi din cauza terenului greu, care a pus la încercare jucătorii, meciul scade în intensitate pe final, chiar dacă Steaua a încercat marcarea golului egalizator, în vreme ce Bayern a jucat la trecerea timpului, încercând să puncteze pe contre.
Steaua a pierdut la limită meciul, dar putea foarte bine să facă o remiză, rezultat care ar fi fost totuşi echitabil.
Suporterii Stelei au avut o coregrafie deosebită la începutul jocului, afişând un banner uriaş, pe toată lungimea peluzei lor, pe care se putea citi ''Al şaselea răsărit în elita europeană''. De asemenea, suporterii de la tribunele I şi II au fluturat steaguri roş-albastre, oferite de organizatori.
Bayern a avut la Bucureşti aproximativ 250 de suporteri, care şi-au făcut simţită prezenţa din când în când.
Steaua va juca în etapa a doua cu Fiorentina, pe 30 septembrie, în deplasare.
17.08.2008, ora: 21:45, Bucureşti, Stadion: "Steaua", Spectatori: 18.000, 12 grade Celsius
Steaua Bucureşti - Bayern Munchen 0-1 (0-1)
Au marcat: Daniel van Buyten (15).
Au evoluat echipele:
Steaua: 1. Robinson Zapata - 2. George Ogăraru, 3. Dorin Goian, 24. Sorin Ghionea (căpitan), 18. Petre Marin - 7. Janos Szekely (35. Pantelis Kapetanos, 82), 20. Florin Lovin, 14. Juan Toja (8. Ovidiu Petre, 78), 10. Dayro Moreno - 9. Antonio Semedo, 11. Arthur Bernhardt (28. Bogdan Stancu, 71). Antrenor: Marius Lăcătuş.
Rezerve neutilizate: 12. Cornel Cernea - 17. Eugen Baciu, 4. Pawel Golanski, 30. Tiago Gomes.
Bayern: 1. Michael Rensing - 3. Lucio, 6. Martín Demichelis, 5. Daniel Van Buyten - 30. Christian Lell, 17. Mark van Bommel (căpitan), 21. Philipp Lahm - 31. Bastian Schweinsteiger (24. Tim Borowski, 83), 15. Zé Roberto (16. Andreas Ottl, 75) - 9. Luca Toni, 18. Miroslav Klose (11. Lukas Podolski, 46). Antrenor: Jurgen Klinsmann.
Rezerve neutilizate: 22. Hans Jörg Butt - 23. Massimo Oddo, 33. Breno, 20. José Ernesto Sosa.
Arbitru: Claus Bo Larsen; arbitri asistenţi: Henrik Sonderby, Bill René Hansen; arbitru de rezervă: Michael Svendsen (toţi din Danemarca); Delegat UEFA: Stanislaw Speczik (Polonia), Observator UEFA pentru arbitri: Robert B. Valentine (Scoţia).
Cartonaşe galbene: Goian (42), Lovin (69), Podolski (87).