Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a amânat de pe 6 până pe 11 noiembrie anunţarea rezultatelor tragerii la sorţi pentru atribuirea biletelor de intrare la Cupa Mondială 2014 din Brazilia, solicitate de 6,2 milioane de persoane, în cursul primei faze a vânzărilor.
Această decizie vizează "garantarea implicării autorităţilor braziliene în supervizarea procedurilor pentru atribuirea biletelor după prima perioadă de vânzări, conform legii privind Cupa Mondială FIFA 2014", a explicat FIFA într-un comunicat.
Aproximativ 6,2 milioane de suporteri din întreaga lume au făcut act de candidatură pentru cumpărarea biletelor, în această fază de rezervări pe internet.
Amânarea va antrena, totodată, şi decalarea celei de-a doua faze a vânzărilor, care va debuta pe 11 noiembrie şi nu pe 5 noiembrie, aşa cum se prevăzuse iniţial, urmând să se încheie pe 28 noiembrie, subliniază forul fotbalistic internaţional.
"Ţinând cont că următoarea perioadă de vânzări se va efectua pe baza principiului 'primul venit, primul servit', este esenţial ca toţi solicitanţii de bilete din prima perioadă să fie informaţie în legătură cu statutul cererii lor, până când vom redeschide vânzările", a explicat directorul de marketing al FIFA, Thierry Weilt.
Tragerea la sorţi electronică este efectuată, începând de marţi, la Manchester, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor braziliene şi a unui notar public. În cursul primei faze, toate cererile de bilete primite de la brazilieni au beneficiat de un acces prioritar, făcând obiectul unei trageri la sorţi pentru cele peste 300.000 de bilete care le-au fost rezervate. Este vorba de persoane vârstnice, studenţi şi membri ai Bolsa Familia - un program de ajutor alimentar destinat brazilienilor cei mai săraci, a explicat FIFA.
Pentru cele două perioade ale primei faze a vânzărilor vor fi disponibile aproximativ un milion de bilete. După ce tragerea la sorţi va fi încheiată, FIFA va anunţa câte bilete, din totalul de un milion, vor rămâne disponibile pentru vânzările efectuate între 11 şi 28 noiembrie.
În total, Federaţia internaţională de fotbal va pune în vânzare 3,72 milioane de bilete de intrare pentru Cupa Mondială, care se va desfăşura în 12 oraşe din Brazilia, între 12 iunie şi 13 iulie 2014.