Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat la conferinţa de presă de după meciul cu Bayer Leverkusen (0-0) din Grupa A a Ligii Campionilor, că echipa sa merita să câştige.
"După cum s-a jucat, sunt dezamăgit de rezultat, sunt dezamăgit pentru că nu am câştigat. Dar este clar că echipa mea este tânără şi are o mare dorinţă de a câştiga orice meci. Am avut 5-6 ocazii de gol, dar portarul lor a prins o zi mare. Leverkusen trebuie să-i mulţumească. Bayer s-a dovedit a fi o echipă foarte bine organizată. În acelaşi timp, am demonstrat că noi suntem superiori lui Leverkusen pentru că şi în urmă cu două săptămâni am avut mai multe ocazii ca ei la ei acasă, chir dacă am pierdut.Mai avem două meciuri la dispoziţie şi putem să facem şase puncte, dar trebuie să jucăm ca astă-seară. Meciul cu Real Sociedad va fi foarte greu, pentru că spaniolii mai au încă şanse de calificare în Europa League", a spus Lucescu, citat de uefa.com.
De partea cealaltă, antrenorul nemţilor, Sami Hyypiä, a recunoscut că echipa sa a avut şansă la Doneţk: "Ştiam că Şahtior este redutabilă pe teren propriu. Am luptat mult, dar dincolo de asta portarul nostru a fost într-o formă de excepţie, am avut şi noroc. Dar, totuşi, puteam şi noi să înscriem. Până la urmă, egalul mi se pare un rezultat just. Am muncit mult în prima repriză pentru a ţine posesia mingii. În repriza a doua jocul nostru s-a îmbunătăţit vizibil. Vom încerca să rămânem concentraţi la următoarele meciuri pentru a ne califica".
Clasament:
RomanianSoccer