Din punct de vedere statistic, Steaua Bucureşti a fost egală cu Bayern Munchen, miercuri seară, în Liga Campionilor, doar la posesia mingii.
După ce la pauză bavarezii aveau o posesia a balonului superioară, 57% faţă de 43%, la final, împărţirea era egală, 50%-50%.
Bayern a avut 15 şuturi la poartă, iar Steaua 13, raportul la mingile trimise pe poartă fiind de 9-7 pentru oaspeţi. Rensing a salvat 7 mingi de gol, iar Zapata 8, Bayern având de două ori mai multe cornere (6-3). Steaua a comis 19 faulturi, faţă de 11 ale germanilor,c are au fost surprinşi de 5 ori în ofsaid (Steaua niciodată).
Cele mai multe faulturi au fost comise de Lovin - 5 şi Goian - 4, cei mai faultaţi fiind Moreno - 3, Schweinsteiger - 4, Demichelis, Toni - 3. Toni a tras de cele mai multe ori pe poartă - 4, celelalte şuturi ale oaspeţilor fiind expediate de van Bommel, Klose, Schweinsteiger şi Podolski, pe lângă golul lui van Buyten. De la Steaua, Dayro Moreno a tras de trei ori pe poartă (o bară), Arthuro - 1 (bară), P. Marin, Lovin şi Ov. Petre.
Steaua Bucureşti a fost învinsă de Bayern Munchen cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, miercuri seara, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în Grupa F. Unicul gol al meciului a fost marcat de fundaşul belgian al oaspeţilor, Daniel van Buyten (15), după o lovitură liberă. Steaua a avut mai multe ocazii de gol, printre care şi două bare.