Președintele UEFA, Michel Platini, respinge planul de reducere a numărului de echipe europene care participă la turneele finale de Cupă Mondială la fotbal, care a ajuns în prezent la 13.
"Reducerea este exclusă. Înainte aveam 15, acum 13. Nu vor mai fi reduceri", a declarat Platini, prezent la o conferință de presă la sediul federației ruse.
Recent, Platini evoca posibilitatea creșterii de la 32 la 40 de echipe calificate la turneul final al campionatului mondial.
Șeful UEFA este de acord cu opinia președintelui FIFA, Joseph Blatter, că Africa, cu 54 de națiuni și 5 locuri la CM, are dreptul la mai multe reprezentante, în timp ce UEFA are 53 de țări și 13 locuri.
"În loc să reducem națiunile europene, poate că ar trebui să avem 40 de selecționate la Cupa Mondială. Am putea adăuga două din Africa, două din Asia, două din America, una din Oceania și una din Europa. Susțin total această idee", a adăugat Platini.
Francezul s-a arătat un susținător al disputării turneului final 2022 din Qatar în timpul iernii, dar nu are nicio influență asupra deciziei finale: "CM 2022 nu se poate disputa vara și ar fi mai bine să se joace iarna. Dar aceasta este o decizie politică, care nu depinde de mine".
O posibilă candidatură la alegerile pentru președinția FIFA din 2015 nu a fost luată încă de fostul "Balon de Aur": "O asemenea decizie nu a prins contur în capul meu. Posibil să iau o decizie în timpul CM 2014 din Brazilia".