Atacantul Zlatan Ibrahimovici a declarat, după ce naţionala Suediei a fost învinsă de Portugalia în barajul pentru Cupa Mondială, că nu se va uita la partidele din cadrul competiţiei din Brazilia, pentru că nu poate concepe un turneu final fără el.
"Un lucru este sigur, o Cupă Mondială fără mine e ceva la care nu o să mă uit. Toate felicitările mele Portugaliei, dar ambele echipe meritau să meargă la Cupa Mondială", a spus Ibrahimovici.
Fotbalistul suedez în vârstă de 32 de ani are şanse mici de a mai prinde un turneu final de Cupă Mondială. Jucătorul echipei PSG, care a jucat de două ori la turneul final al CM, a marcat de opt ori în actuala campanie de calificare, inclusiv în play-off, şi a dat şase pase de gol, punând-şi astfel amprenta pe 14 din cele 21 de reuşite ale Suediei în preliminarii.
"De ce am pierdut? Ca să fiu sincer, au fost mai buni ca noi. Ar trebui să fim mândri, nu am fi putut juca mai bine de atât. Sigur, ne putem referi şi la greşelile noastre, dar astfel de lucruri se întâmplă. Ei au taxat greşelile noastre. După ce am făcut 2-1, părea că suntem pe drumul cel bun, speranţele noastre au crescut, dar din nefericire ei au făcut repede 2-2", a caracterizat Ibrahimovici meciul de marţi, de la Solna.
La rândul său, Cristiano Ronaldo, care a marcat 34 de goluri în acest sezon, atât pentru echipa sa de club, Real Madrid, cât şi pentru naţionala Portugaliei, a egalat perfomanţa lui Pauleta, până marţi golgheterul all-time al selecţionatei lusitane, cu 47 de reuşite.
Întrebat despre faptul că a fost aplaudat de Ibrahimovici după ce a marcat un gol, Ronaldo a răspuns că este flatat de gestul adversarului său: "Mă simt fericit pentru că Zlatan este un jucător fantastic".
"A fost o seară foarte frumoasă. Am marcat trei goluri şi am egalat recordul lui Pauleta. A fost un moment unic. Ştiam că va fi o partidă complicată, dar cred că am jucat mai bine", a mai spus Ronaldo.
Reprezentativa Portugaliei s-a calificat la Cupa Mondială, după ce a învins, marţi, cu scorul de 3-2, selecţionata similară a Suediei, în manşa retur a barajului pentru accederea la turneul final din Brazilia.
Pentru Portugalia a marcat Cristiano Ronaldo (50, 77, 79), iar pentru Suedia a înscris Zlatan Ibrahimovici (68, 72).
În tur, Portugalia s-a impus cu scorul de 1-0, printr-un gol înscris tot de Ronaldo.