Doi muncitori au murit într-un accident survenit pe stadionul din Sao Paulo aflat în construcție, care va găzdui meciul de deschidere a Mondialului 2014, pe 12 iunie.
"Bilanțul inițial era de trei morți, însă el a fost revizuit la doi morți și un rănit care a fost transportat la spital", a declarat un purtător de cuvânt al poliției.
"O macara s-a prăbușit peste lucrări", a explicat el.
Acest bilanț a fost confirmat de pompierii din Sao Paulo pe contul lor de Twitter.
Potrivit site-ului ziarului O Estado din Sao Paulo, o structură metalică în fază de montaj s-a prăbușit, antrenând în cădere o macara care a căzut pe un ecran uriaș al stadionului.
Vehicule ale pompierilor, ambulanțe și un elicopter al poliției militare au fost trimise imediat la fața locului.
Agenții de ordine au securizat zona și au căutat eventuali răniți.
Un muncitor de pe șantier, Jose Mario da Silva (48 de ani), citat de site-ul de informații G1, a indicat că accidentul s-a produs în timpul pauzei de masă.
"Am trecut pe sub această structură să merg să mănânc. Dacă se întâmpla într-un alt moment, ar fi murit mult mai multe persoane", a mărturisit el.
"Chiar și eu aș fi fost mort acum. Am auzit doar de departe un zgomot uriaș", a adăugat muncitorul.
El a precizat că accidentul s-a produs "în timpul montării cu ajutorul unei macarale a ultimei bucăți din acoperișul stadionului, care era foarte grea".
Stadionul din Sao Paulo face parte din cele șase arene care trebuie să fie gata pe 31 decembrie, dată fixată de Federația internațională de fotbal (FIFA) în vederea Mondialului.
Tragerea la sorți a grupelor Mondialului 2014 este programată pe 6 decembrie la Costa do Sauipe, un complex turistic de lux din statul Bahia.
Lucrările au fost imediat întrerupte, iar muncitorii au fost lăsați liberi pentru restul zilei, potrivit presei braziliene.
Acesta este al treilea accident mortal survenit pe unul din stadioanele Mondialului.
Un muncitor a murit aruncându-se de la înălțime, în iunie 2012, pe un stadion din Brasilia, iar în martie, un alt muncitor a murit căzând pe stadionul Arena da Amazonia, din Manaus.