Tehnicianul stelist Laurenţiu Reghecampf a declarat, după victoria cu Astra Giurgiu, scor 3-1, în
etapa a 19-a a Ligii 1, că echipa sa a fost mai bună şi jucătorii săi ştiu să gestioneze partidele jucate din trei în trei zile.
"A fost un meci în care cred că am fost echipa mai bună, ne-am creat foarte multe ocazii şi am marcat doar trei goluri. Urmează un meci cu Giurgiu, Astra Giurgiu sau cum se numesc. Răspunsul nostru la toate declaraţiile care au fost săptămâna asta l-am dat pe teren, iar la următorul meci veţi vedea o echipă mult mai bună a Stelei. Cel mai mare deserviciu şi l-au făcut când au dat acele declaraţii, iar pentru noi a fost foarte uşor să pregătim acest meci. S-a văzut diferenţa de experienţă. Eu spun tot timpul că în fotbal trebuie să ne respectăm. În România nu se întâmplă asta", a declarat Reghecampf, care a precizat că la meciul de sâmbătă va conta foarte mult absenţa lui Pintilii:
"E păcat că a fost eliminat, nu înţeleg de ce a luat primul galben".
Reghecampf a precizat că echipa sa ştie să gestioneze meciurile din trei în trei zile, deoarece este "bine pregătită, cu un antrenor foarte bun".
"Ştim să gestionăm meciurile din trei în trei zile, acum să vedem dacă ştiu şi ei. Faţă de ultimul meci, Astra a schimbat cinci jucători şi tot nu au făcut faţă Stelei. Steaua este o echipă bine pregătită, cu un antrenor foarte bun. Georgievski are un şurubel în picior. Uneori se recuperează mai greu, iar săptămâna asta trebuie să se opereze. El a avut o perioadă mai slabă, dar este un jucător important în continuare", a adăugat tehnicianul stelist.
Fomaţia Steaua a învins, miercuri, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii 1. Pentru Steaua au marcat Adrian Popa (16), Florin Gardoş (75) şi Federico Piovaccari (82), în timp ce pentru Astra a înscris Constantin Budescu (50).