Arsenal Londra și Chelsea Londra au încheiat nedecis, scor 0-0, derby-ul etapei a 17-a din
campionatul Angliei, jucat luni seară. Spectatorii de pe Emirates și telespectatorii din lumea întreagă au avut parte de puțin fotbal. Spre exemplu, Arsenal a trimis primul ei șut pe poartă abia în minutul 45. Arsene Wenger, tehnicianul gazdelor rămâne astfel fără victorie în fața lui Jose Mourinho. Wenger are 6 remize și de 4 ori au câștigat echipele antrenate de portughez.
Remiza îi permite lui Arsenal să o egaleze pe Liverpool în
clasament Premier League Anglia, dar nu să urce pe prima poziție (Liverpool are un golaveraj mai bun). Lupta pentru supremație se anunță deosebit de disputată în acest sezon. Liverpool și Arsenal (ambele cu 36 de puncte) sunt despărțite doar de două puncte de ocupantele locurilor 4 și 5, Chelsea și Everton. Manchester City e pe locul 3 cu 35 de puncte.
Următoarea etapă din Anglia se va juca joi, 26 decembrie. Se va mai juca apoi pe 28 decembrie și 1 ianuarie.
23 decembrie 2013, 22:00 - Londra (Emirates Stadium)
Arsenal FC - Chelsea FC 0-0
Au marcat: -
Arsenal: 1. Wojciech Szczęsny - 3. Bacary Sagna, 4. Per Mertesacker, 5. Thomas Vermaelen, 28. Kieran Gibbs - 14. Theo Walcott, 8. Mikel Arteta, 11. Mesut Özil, 16. Aaron Ramsey, 7. Tomáš Rosický - 12. Olivier Giroud.
Chelsea: 1. Petr Čech - 2. Branislav Ivanović, 24. Gary Cahill, 26. John Terry, 28. César Azpilicueta - 22. Willian (77, 11. Oscar), 12. John Obi Mikel, 7. Ramires, 8. Frank Lampard, 17. Eden Hazard (73, 14. André Schürrle) - 9. Fernando Torres (87, 4. David Luiz).
Cartonașe galbene: Rosický, Walcott - Ramires.
Arbitru: Mike Dean.