Fundaşul Marius Constantin şi mijlocaşul Janos Szekely au început pregătirea alături de lotul formaţiei Rapid, care s-a reunit, miercuri, la baza sportivă Pro Rapid, antrenorul Viorel Moldovan urmând să decidă dacă îi va păstra în lot pentru returul Ligii 2.
"În ceea ce îi priveşte pe Szekely şi Marius Constantin, ei încep pregătirea cu noi şi vom vedea, vom lua o decizie. Trebuie să vedem mai întâi cum se prezintă, pentru că Marius nu a mai jucat de foarte mult timp, nu ştiu fizic cum stă, dar începem pregătirea şi pe parcurs vedem ce urmează. La fel şi cu Janos, el a mai jucat, e un jucător cu multă experienţă, dar totul depinde de perioada de acumulări şi de cum se vor comporta ei", a explicat Moldovan.
Faptul că Janos Szekely a evoluat timp de trei sezoane la clubul rival Steaua nu îi va crea probleme acestuia cu suporterii, este de părere tehnicianul. "Nu contează asta, au fost şi alţii care au jucat la Steaua şi au venit la Rapid, sau la Dinamo şi invers. Deci nu îmi fac probleme din acest punct de vedere. Important este ca el să joace foarte bine şi sunt convins că o să cucerească suporterii dacă îl vom semna", a menţionat antrenorul formaţiei din Liga 2.
De asemenea, la primul antrenament al anului a participat şi mijlocaşul Tiberiu Bălan, care s-a refăcut după o accidentare suferită la începutul sezonului. "Tibi Bălan are în continuare contract cu Rapid. El vine după o perioadă lungă în care a fost accidentat. Acum rămâne de văzut să vedem care îi este potenţialul în momentul de faţă şi vom vedea ce va fi", a spus tehnicianul.
Atacantul Daniel Niculae, care s-a antrenat în prima jumătate a sezonului cu Rapid, este în continuare dorit în lot de Moldovan. "Mi-l doresc pe Daniel Niculae, dar nu ştiu dacă o să reuşesc să îl aduc. El are oferte şi din altă parte. Azi îl aşteptam la pregătire, văd că nu a venit. Era important să înceapă pregătirea, dar probabil că va veni zilele următoare", a explicat antrenorul.
Lotul de 32 de jucători prezenţi la reunire, la care se adaugă M. Constantin şi Szekely, este considerat mult prea numeros de tehnician. Acesta consideră că FC Rapid nu poate susţine financiar un asemenea lot. "Avem un lot destul de stufos şi e clar că vom mai reduce numărul de jucători. Sunt vreo treizeci şi ceva de fotbalişti. Dintre cei legitimaţi trebuie să mai diminuăm, pentru că sunt foarte mulţi iar masa salarială este foarte mare. Iar în situaţia actuală e greu să faci faţă din punct de vedere financiar cu un asemenea lot. Eu am mai spus că vreau calitate şi nu cantitate", a adăugat Viorel Moldovan.
Atacantul Daniel Pancu, prezent, miercuri, la baza Pro Rapid, va rata prima parte a perioadei de pregătire din cauza unei accidentări. "Pancu sper să fie indisponibil cât mai puţin timp. Din dorinţa de a se pregăti înainte a forţat puţin şi uite că nu prea e bine. Prima parte a pregătirii cu echipa cred că o va pierde. Sper să îl recuperăm repede, pentru că are o vârstă şi trebuie gestionat cu inteligenţă. Eu i-am spus că are prea multă voinţă şi prea multă motivaţie şi trebuie să se mai tempereze din acest punct de vedere pentru că nu mai are 18-20 de ani", a precizat antrenorul.
Obiectivul echipei Rapid rămâne promovarea în Liga 1, a anunţat Viorel Moldovan, care s-a arătat impresionat de primirea făcută de suporteri la primul antrenament din acest an. "E clar că suporterii rapidişti sunt alături de noi tot timpul, au venit azi şi ne-au făcut o primire extraordinară la această reunire. Suntem bucuroşi că îi avem în spatele nostru, vrem să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor lor şi să le aducem satisfacţii şi bucurii prin ceea ce facem pe teren. Obiectivul nostru este promovarea şi cu siguranţă returul va fi unul foarte complicat", a mai afirmat Moldovan.
Formaţia condusă de Viorel Moldovan, care conduce în clasamentul Seriei I a Ligii 2, se va antrena la baza sportivă Pro Rapid timp de nouă zile după care va pleca în Antalya unde este programat un stagiu de pregătire în perioada 24 ianuarie - 15 februarie.