În ciuda numeroaselor accidentări suferite în cursul lungii sale "aventuri" londoneze, mijlocaşul ceh Tomáš Rosický a declarat că se simte "ca acasă" la "tunari" şi a spus că are în sânge filosofia fotbalistică a celor de la Arsenal.
"Mi-a plăcut mereu sitlul de joc al acestui club", a spus jucătorul, care a "descins" în capitala Angliei în anul 2006, după cinci sezoane pentrecute în Germania, la Borussia Dortmund. "Este unul dintre motivele care mă fac fericit că mă aflu aici. Arsenal juca un fotbal de calitate şi înainte să vin eu. Atunci erau aici Patrick Vieira, Emmanuel Petit şi Thierry Henry. Încă de când eram la Dortmund îi priveam şi-mi plăcea cum jucau", a spus cehul.
Fotbalistul, ajuns acum la 33 de ani, a evoluat în acest sezon în cinci partide din faza grupelor Ligii Campionilor, contribuind la obţinerea locului al doilea de către Arsenal, în spatele echipei din Dortmund. Chiar meciul de pe BVB Stadium i-a trezit lui Rosický emoţii puternice: "Abia aşteptam să joc pentru că în trecut am evoluat pentru Dortmund şi aveam amintiri plăcute de acolo. Am petrecut multă vreme în Germania şi am jucat şi o finală de Cupa UEFA".
Acum, principalul obiectiv al lui Rosický este acela de a-şi recâştiga un post de titular la Arsenal în meciul cu Bayern Munchen din optimi. Concurenţa este una foarte mare iar mijlocaşul ofensiv ştie asta. "Aşa sunt lucrurile la un club mare, este absolut normal să fie aşa. Să ai în echipă jucători de un nivel at't de ridicat este un lucru pozitiv pentru o echipă, pe termen lung. Champions League este o competiţie dură şi un lot mare şi valoros îi permite lui mister (n.r.- Arsene Wenger) să ruleze jucătorii şi să aibă mereu mai multe opţiuni".
Nume complet - Tomáš Rosický
Data naşterii - 10 aprilie 1980 (33 de ani)
Locul naşterii - Praga, Cehoslovacia
Înălţime - 1,79 m
Post - Mijlocaş
Echipe la care a jucat:
Juniorat:
1986-1988 - Flag of None.svg ČKD Kompresory Praga
1988-1998 - Sparta Praga
Seniori:
1998-2001 Sparta Praga
2001-2006 Borussia Dortmund
2006 - Arsenal
RomanianSoccer