Mijlocaş ofensiv albanez Fabio Hoxha, care a făcut junioratul la Internazionale Milano, a declarat că îşi doreşte să joace sub culorile formaţiei CSMS Iaşi şi să ajute la promovarea în Liga 1.
"Vreau să mă dezvolt atât ca jucător, dar şi ca om. În ciuda vârstei, cred că am experienţă şi cu ajutorul echipei, cred că vom reuşi să obţinem rezultate bune. Vreau să ajut să promovăm în Liga 1", a spus Fabio Hoxha, jucător venit în probe la CSMS Iaşi.
Internaţionalul de tineret al Albaniei a mai precizat că a avut ocazia la Internazionale Milano să se pregătească alături de mari jucători: "M-am simţit bine la Inter, mai ales că am avut norocul să mă antrenez cu jucători valoroşi de la prima echipă, precum Ibrahimovici, care este tot de origine slavă ca şi mine, şi să nu uităm de Stankovici".
Jucătorul în vârstă de 21 de ani a mai evoluat în Italia la Piacenza şi Varese. În 2012, Hoxha a jucat la KF Tirana, în prima ligă albaneză, iar în acest sezon la Team Ticino, în eşalonul patru din Elveţia.