Stevan Jovetic, adus cu surle și trâmbițe în vara anului 2013 la Manchester City, nu a apucat să joace prea mult din pricina accidentărilor. El ar putea apărea pe teren ca titular chiar astăzi, în meciul pe care echipa la care este legitimat și Costel Pantilimon îl va juca acasă, cu Watford, în turul al patrulea din Cupa Angliei. Jovetic a revenit pe teren după trei luni de pauză, marți, în meciul cu West Ham, când a jucat în repriza a doua.
Pentru atacantul muntenegrean, City a plătit 26 de milioane de euro (plus 4 milioane bonusuri), dar el nu a jucat decât 6 partide și a înscris două goluri în turul al treilea al Cupei Ligii Angliei, cu Wigan, pe data de 24 septembrie (5-0).
În 17 meciuri jucate pe teren propriu în toate competițiile, Manchester City a marcat deja 68 de goluri. Dacă acest lucru s-a întâmplat fără Jovetic, poate apărea întrebarea dacă transferul acestuia a fost sau nu util pentru echipa din Manchester.
Vârsta pare să fie unul din atuurile cu care Jovetic ar putea să răspundă celor care spun că City mai bine nu-l transfera, muntenegreanul având doar 24 de ani. Jovetic mai suferise o accidentare gravă în sezonul 2010/2011 (ruptură la ligamentele încrucișate ale genunchiului drept. Pe cei de la City i-au impresionat cele 27 de goluri marcate în două sezoane din Serie A.
Sâmbătă, cu Watford, Pellegrini i-ar putea da spațiu mai mult, după cum scrie presa engleză, mai ales că lipsesc Alvaro Negredo, David Silva și Samir Nasri, toți fiind accidentați.
"Eu sunt convins că Jovetic va deveni jucătorul pe care toți l-au așteptat", spunea la începutul lunii ianuarie antrenorul Manuel Pellegrini. Se pare însă că Jovetic are nevoie de o perioadă mai lungă de readaptare cu fotbalul la un nivel înalt după accidentările de natură musculară suferite de când a fost adus în Anglia (în total trei).
În altă ordine de idei, portarul român Costel Pantilimon este anunțat titular în meciul de sâmbătă cu Watford.
Echipele probabile:
Manchester City (4-4-2): Pantilimon, Richards, Lescott, Nastasic, Clichy, Jesus Navas, Javi Garcia, Rodwell, Marcos Lopes, Aguero, Jovetic.
Watford (3-4-1-2): Almunia, Cassetti, Angella, Ekstrand, Abdi, Faraoni, Fabbrini, Battocchio, Pudil, Ranegie, Deeney.
RomanianSoccer