Conducerea clubului Gloria Buzău i-a reziliat marţi contractul managerului Ion Viorel, deşi acesta nu a semnat o nouă înţelegere cu gruparea buzoiană şi era plătit tot pe contractul de antrenor.
Ion Viorel a semnat un contract cu Gloria Buzău, pentru funcţia de antrenor, valabil până în 2010, dar după meciul din turul campioanatului cu Ceahlăul Piatra Neamţ, a fost înlăturat de la conducerea tehnică a echipei şi i s-a propus funcţia de manager.
"
La vremea respectivă, am fost înlăturat din funcţia de antrenor şi mi s-a propus în schimb postul de manager general al clubului. Eu nu am vrut însă să semnez un astfel de contract, aşa că am fost manager doar cu numele. Pe mine clubul m-a plătit însă până în noiembrie anul trecut ca şi antrenor", a declarat Viorel Ion.
Acesta a adăugat că a depus memoriu la Comisia de Disciplină a FRF pentru ca Gloria Buzău să îi achite toţi banii cuveniţi conform clauzei din contract, suma în discuţie fiind de circa 75.000 de euro pentru fiecare sezon.
Altfel, consilierul tehnic al formaţiei, Leonida Nedelcu, a fost şi el destituit din funcţie, decizia fiind luată de conducerea buzoienilor pe motiv că Nedelcu nu s-a achitat de sarcinile care îi reveneau.
NewsIn