Clubul Steaua a fost obligat de Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF la plata sumei de 20.000 de euro către Adrian Cristea şi 2.800 către Mihai Răduţ reprezentând restanţe salariale şi bonusuri.
"Comisia admite în parte cererea formulată şi precizată de Adrian Cristea. Obligă clubul FC Steaua la plata către jucător a sumei de 20.000 euro - drepturi financiare lunare pentru decembrie 2013 şi ianuarie 2014. Respinge celelalte capete de cerere. Obligă paratul la plata taxei de procedură", informează site-ul oficial al LPF.
De asemenea, membrii comisiei au constatat încetarea raporturilor contractuale dintre Adrian Cristea şi FC Steaua începand cu 19 februarie 2014.
În ceea ce îl priveşte pe Mihai Răduţ, jucător aflat încă în lotul condus de Laurenţiu Reghecampf, Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor a obligat FC Steaua la plata sumei de 2.800 de euro bonus şi 455 lei taxă de procedură.
Clubul CFR Cluj a fost obligat la plata sumei de sumei de 55.000 de euro reprezentând restanţe şi 7.200 lei reprezentand chiria în litigiul cu fotbalistul Eduard Stăncioiu. De asemenea, gruparea ardeleană va trebui să îi achite şi jucătorului Nicolas Godemeche suma de 46.219 de euro drepturi financiare restante.
Gruparea Ceahlăul Piatra-Neamţ a fost obligată la plata sumei de 2.332 de dolari reprezentand drepturi financiare restante către mijlocaşul Teodor Rotaru.