Atacantul Daniel Niculae, liber de contract din vara anului trecut, a marcat un gol pentru formaţia Rapid în amicalul câştigat cu scorul de 2-0 (0-0), pe stadionul "Giuleşti", în compania echipei FC Voluntari.
Fotbalistul în vârstă de 31 de ani se antrenează cu lotul echipei giuleştene de câteva luni însă nu a semnat deocamdată un contract cu gruparea FC Rapid.
În meciul cu FC Voluntari, golurile au fost marcate de Cătălin Păun (50) şi Daniel Niculae (70).
Antrenorul Viorel Moldovan a început partida cu următorul unsprezece: Gordin - Coman, Tânc, Săndulescu, Voicu - E. Dică - Martin, Bălan, Pancu, Doman - Ciolacu.
În repriza a doua a meciului au mai intrat jucătorii Mindu, Blanc, D. Niculae, M. Stoica, El Kharroubi, Păun, Negru, Fl. Călin şi Selagea.
La partidă au asistat aproximativ 5.500 de spectatori, printre aceştia numărându-se şi foştii jucători rapidişti Ion Goanţă, Marius Şumudică şi Ionuţ Mazilu.
Galeria şi o parte din fanii de la tribuna a doua au scandat lozinci şi injurii la adresa acţionarilor Adrian Zamfir şi Adrian Cristescu şi au afişat bannere inscripţionate cu "Promisiuni, vrăjeală, interese, sunteţi aici să strângeţi de pe mese" şi "Plecaţi cum aţi venit".
De asemenea, galeria FC Rapid a afişat un banner de susţinere pentru manifestanţii din Kiev, cu mesajul: "Respect Euromaidan / Kiev".