Antrenorul spaniol al grecilor de a Olympiacos, Michel, a declarat că jucătorii săi sunt pregătiţi să o înfrunte, marţi seară, pe Manchester United, la Pireu, în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor. Fosta glorie a lui Real Madrid chiar s-a declarat "nerăbdător" ca echipa sa să joace cu United. De partea cealaltă, David Moyes se bazează pe Rooney şi Van Persie, care şi-au mai revenit în ultima vreme, .
Olympiacos
Míchel, antrenor
"Sunt fericit că am ajuns în această fază a competiţiei şi abia aştept să vină ziua de marţi. Miza este una foarte mare şi nu vom ceda nimic. Experienţa contează, dar noi avem forţa şi mijloacele să contracarăm acest handicap. Pasiunea pe care am pus-o în joc pentru a ajunge aici ne va fi şi marţi de folos. Jucătorii mei sunt foarte motivaţi. Am muncit mult pentru a fi pregătiţi pentru acest meci. Manchester United este o echipă mare şi nu comentez nimic în legătură cu forma pe care o traversează acum. Ei nu-şi pot permite erori, având în vedere locul pe care îl ocupă acum în Premier League. Vom face tot ceea ce ne stă în putinţă ca să câştigăm".
Ultimul meci disputat:
Sâmbătă OFI Crete FC - Olympiacos 0-4 (Machado 39', Šćepović 42' 52' 88')
Roberto; Salino, Papadopoulos, Manolas (Bong 58'), Holebas; Machado, Samaris; Campbell, Ibagaza, Fuster (Pelé 62'); Saviola (Šćepović 33').
Ştiri din vestiar
Olympiakos Pireu are probleme de lot înaintea partidei cu Manchester United, programată marţi în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor. Grecii nu se pot baza pe serviciile lui Nelson Valdez, accidentat la gleznă, şi Javier Saviola, care se confruntă cu probleme medicale. Gruparea din pireu nu se poate baza la acest meci nici pe Scepovic, transferat în iarnă dar fără drept de joc în Champions League. Singura veste bună este că a fost recuperat Hoelbas şi va putea juca marţi.
Manchester United
David Moyes, antrenor
"Îmi place acest gen de meciuri. Faptul că am câştigat grupa ne-a creat un avantaj. Asta nu înseamnă că ne aşteaptă un meci uşor la Pireu. Va trebui să jucăm bine pentru a obţine calificarea. Văd acest sezon ca pe o bună oportunitate de a câştiga trofeul. Dar, mai înainte, trebuie să trecem de acest obstacol. Cred că Rooney şi Van Persie au revenit într-o formă bună. Au reînceput să marcheze şi sper să o facă şi-n meciuri importante, aşa cum este cel de marţi. Olympiacos a jucat bine până acum, în Champions, în special contra lui PSG şi Benfica. A trecut de o grupă grea, deci nu ne va fi uşor cu această formaţie".
Ultimul meci disputat:
Sâmbătă: Crystal Palace FC - United 0-2 (Van Persie 62' rig, Rooney 68')
De Gea; Smalling, Ferdinand, Vidić, Evra; Fellaini (Fletcher 88'), Carrick; Mata, Rooney, Januzaj (Giggs 80'); Van Persie (Valencia).
Wayne Rooney, care a semnat pe 21 februarie un nou contract cu United, valabil până în 2019, a jucat pentru a 300-a oară pentru "diavoli". A marcat şi a devenit al doilea fotbalist după Frank Lampard care a marcat cel puţin 10 goluri într-un sezon în Premier League, timp de 10 ani la rând.
Ştiri din vestiar
Jonny Evans şi Phil Jones sunt accidentaţi şi nu au făcut deplasarea în Grecia. În schimb, toţi ceilalţi jucători sunt apţi pentru a evolua marţi.
Statistică
United s-a impus mereu în cele patru confruntări precedente dintre cele două formaţii. Cele patru confruntări s-au jucat în azele grupelor din sezoanele 2001/2002 şi 2002/2003. Ryan Giggs a marcat trei goluri în aceste meciuri.
Echipele probabile:
Olympiacos: Jimenez; Salino, Papadopoulos, Manolas, Holebas; Campbell, Samaris, Ibagaza, Machado, Fuster; Scepovic
Manchester United: De Gea; Smalling, Ferdinand, Vidic, Evra; Carrick, Fletcher, Fellaini, Young; Rooney, Van Persie
RomanianSoccer