Jucătorul polonez al echipei Steaua, Łukasz Szukała, a evoluat pentru a 100-a oară în Liga 1, în derbyul cu Dinamo, încheiat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă seară, în
etapa a 21-a.
Meciul de sâmbătă seară a reprezentat a 130-a întâlnire din campionat între cele două mari rivale. Ele au remizat pentru a 46-a oară, a 23-a dată cu Steaua în calitate de gazdă şi, totodată, pentru a 13-a oară pe stadionul din cartierul Ghencea (a fost a 32-a confruntare dintre cele două acolo).
Acesta a fost al 23-lea rezultat de 1-1, care este, de altfel, cel mai întâlnit scor înregistrat între cele două. Şi tot pentru a 23-a oară Steaua şi Dinamo s-au întâlnit într-o zi de sâmbătă.
La Steaua au jucat pentru prima oară în derby Varela, Sănmărtean şi Keşeru, iar la Dinamo Ionuţ Şerban, Valentin Lazăr şi Asanovici. Tot debutant a fost şi Flavius Stoican, însă în calitate de antrenor în derby, în timp ce pentru Laurenţiu Reghecampf a fost al patrulea, numai că pentru prima oară nu a terminat învingător. Ambii marcatori, Keşeru, respectiv Grigore, au înscris pentru prima oară într-un derby.
Portarul stelist Ciprian Tătăruşanu a primit al 10-lea gol de la Dinamo.
Reuşita lui Dragoş Grigore a fost a 25-a din penalty marcată în derbyuri, a 13-a pentru gruparea dinamovistă.
Alexandru Tudor a condus pentru a cincea oară derbyul.
Formaţia Steaua Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Dinamo Bucureşti, în derbyul
etapei a 21-a a Ligii 1. Pentru Steaua a marcat Claudiu Keşeru (89), iar pentru Dinamo a înscris Dragoş Grigore (57 penalty).