După mai multe meciuri în care nu s-a aflat în lotul lui Tottenham Hotspur la meciurile din campionat, Vlad Chiricheș a fost convocat pentru meciurl de sâmbătă seară, cu Chelsea, programat pe Stamford Bridge de la ora 19:30, în cadrul etapei a 29-a din campionatul Angliei.
Românul nu este anunțat titular, având în vedere că revine după o accidentare, dar există șanse ca el să intre pe teren dacă situația o va impune.
Chelsea este lideră înaintea acestui meci, cu un avans de patru puncte față de Liverpool și Arsenal și totodată la +6 față de Manchester City. Tottenham ocupă locul al 5-lea și încă mai speră la Champions League. Chelsea n-a pierdut un meci din campionat de la începutul lunii decembrie, când a fost învinsă de Fulham cu 3-1. În ultimele șapte meciuri dintre Chelsea și Tottenham, Spuirs n-a ieșit niciodată învingătoarea, formația de pe Stamford Bridge nu a pierdut niciodată și s-a impus de 5 ori, remizând de 2 ori.
Ashley Cole este indisponibil din cauza unei accidentări la genunchi, ce-l va ține departe de teren cel puțin o săptămână. David Luiz a revenit accidentat de la naționala Braziliei și ar putea sta pe banca de rezerve. Sherwood, antrenorul oaspeților, se poate bucura și de revenirea lui Walker în banda dreaptă, după o accidentare și de cea a lui Kaboul în centrul apărării. Eriksen nu va putea juca, probabil, din cauza unei accidentări de ordin muscular.
Gary Lineker, cu capul, din centrarea lui Nayim a marcat în februarie 1990 golul prin care Tottenham a reușit să câștige ultima dată pe Stamford Bridge. Posibilitatea ca cei de la Spurs să câștige mâine sunt totuși reduse, având în vedere că Jose Mourinho are o serie de 74 de meciuri la rând în care nu a pierdut pe teren propriu la echipele pe care le-a antrenat. Chelsea este lideră în Premier League, la patru puncte distanță de următoarele clasate, Liverpool și Arsenal. Antrenorul lui Tottenham, Tim Sherwood, a cărui echipă este clasată pe poziția a 5-a, a declarat: "Meciurile în deplasare contra lui Chelsea, Arsenal și Liverpool ne fac să scăpăm puțin de presiune și să obținem rezultate surprinzătoare".
Echipele probabile:
Chelsea (4-2-3-1): Cech; Ivanovic, Terry, Cahill, Azpilicueta; Ramires, Matic; Schurrle, Oscar, Hazard; Eto’o. Antrenor: Josè Mourinho.
Tottenham (4-1-4-1): Lloris; Walker, Dawson, Vertonghen, Naughton; Sandro; Lennon, Paulinho, Bentaleb, Sigurdsson; Adebayor. Antrenor: Tim Sherwood.
RomanianSoccer