Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, fără vreo emoție, după ce a învins din nou echipa germană Schalke 04, marți seara, cu scorul de 3-1 (1-1), pe "Santiago Bernabeu", în manșa secundă a optimilor de finală.
Madrilenii, care aveau asigurată prezența în faza următoare a competiției după senzaționalul 6-1 de la Gelsenkirchen, a forțat exact cât a fost nevoie pentru a o obține un succes, care putea fi asemănător cu cel din tur, dacă portarul Faehrmann nu ar fi avut intervenții remarcabile și dacă jucătorii lui Ancelotti nu ar fi ratat alte situații clare.
Dacă Ronaldo a marcat două goluri și a trimis de două ori mingea în bară, galezul Gareth Bale a fost coautor la toate golurile gazdelor. Cristiano Ronaldo a deschis scorul cu un șut din apropiere, după pasa lui Bale (28). Pentru lusitan a fost al 12-lea gol marcat în acest sezon de Champions League și al 40-lea pentru Real în toate competițiile.
Morata a ratat în min. 28 la centrarea aceluiași Bale (intrat în minutul 8, în locul lui Jese - accidentat), după care Schalke a reușit egalarea, prin fundașul Tim Hoogland (31), la capătul unui contraatac. Pentru Hoogland a fost prima reușită din ianuarie 2010, când înscria pentru Mainz în Bundesliga. Echipa germană a oferit o replică bună în prima repriză, iar Huntelaar a fost aproape de gol împotriva fostei sale echipe (40). Faehrmann a făcut minuni în trei rânduri: 35 - când l-a blocat pe Morata, 51 - când a respins peste transversală lovitura de cap a lui Ronaldo, 55 - când l-a blocat pe Isco.
Real a decis soarta meciului în doar două minute, după contre rapide: Bale a recuperat un balon în propria jumătate și a pornit în atac, mingea a ajuns la Ronaldo, care nu l-a iertat pe Faehrmann (74); apoi, o nouă intercepție a lui Bale, dar Ronaldo a tras în bara transversală, mingea a revenit la galez, iar acesta l-a servit excelent pe Morata (75). Ronaldo a fost aproape de hat-trick (83), dar șutul său a întâlnit din nou bara.
18 martie 2014, 21:45 - Madrid (Estadio Santiago Bernabéu)
Real Madrid CF 3-1 FC Schalke 04
Au marcat: Cristiano Ronaldo 21, 74, Álvaro Morata 75 - Tim Hoogland 31
Real Madrid 1. Iker Casillas - 2. Nacho Fernández, 2. Raphaël Varane, 4. Sergio Ramos (70, 15. Dani Carvajal), 5. Fábio Coentrão - 23. Isco, 14. Xabi Alonso (46, 16. Casemiro), 24. Asier Illarramendi - Jesé Rodríguez (8, 11. Gareth Bale), 21. Álvaro Morata, 7. Cristiano Ronaldo.
Schalke 04: 1. Ralf Fährmann - 2. Tim Hoogland, 4. Benedikt Höwedes (58, 14. Kyriákos Papadópoulos), 32. Joël Matip, 6. Sead Kolašinac - 24. Kaan Ayhan (81, 40. Anthony Annan), 7. Max Meyer, 33. Roman Neustädter - 19. Chinedu Obasi, 10. Julian Draxler, 25. Klaas-Jan Huntelaar (46, 28. Ádám Szalai).
Cartonașe galbene: Illarramendi - Papadópoulos.
Arbitru: Sergey Karasiev (Rusia).