Portarul echipei FC Barcelona, Victor Valdes, a declarat, vineri, că adversara din
sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Atletico Madrid, a demonstrat că este dificil de învins şi îşi merită locul între primele clasate din Spania.
"Ştiam că va fi un sfert de final dificil. Atletico a demonstrat că este greu de învins. Pune probleme prin intensitatea sa, prin modul în care profită de loviturile libere. Este o adversară care îşi merită locul în clasament (poziţia a doua în clasamentul campionatului Spaniei)
. Va fi dificil, astfel că va trebui să fim foarte concentraţi. Trebuie să încercăm să nu primim gol în meciul tur, acasă", a spus Valdes.
Căpitanul formaţiei Atletico Madrid, Gabi, a declarat că FC Barcelona este cea mai bună echipă:
"Am nimerit cu echipa cea mai bună. A arătat asta în ultimii şase ani. A fascinat lumea întreagă cu fotbalul său. Cred că statisticile ultimilor cinci ani o fac pe Barcelona favorită clară".
Echipele FC Barcelona şi Atletico Madrid se vor întâlni în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi ce a avut loc la Nyon.