Tehnicianul echipei Borussia Dortmund, Jürgen Klopp, a declarat, vineri, că tragerea la sorţi a
sferturilor de finală ale Ligii Campionilor a fost bună pentru gruparea sa, care urmează să întâlnească formaţia Real Madrid, şi că partidele vor fi atractive.
"O tragere la sorţi bună. Vor fi două meciuri foarte atractive. Vom face totul pentru a ne juca şansa. Faptul că jucăm primul meci la Madrid poate fi un avantaj. Nu siguranţă nu este momentul pentru a înălţa steagul alb", a spus Klopp.
Căpitanul Sebastian Kehl a calificat tragerea la sorţi drept "nebunească".
"Spaniolii au conturi de reglat cu noi (Dortmund a eliminat-o pe Real Madrid anul trecut)
. În acest sezon, sunt mai puternici şi vor fi extrem de concentraţi pentru a-şi atinge scopul. Faptul că jucăm mai întâi la Madrid este un mic avantaj. Totuşi, la acest nivel al competiţiei nu mai există adversari facili", a spus Kehl.
Formaţiile Borussia Dortmund şi Real Madrid se vor întâlni în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi ce a avut loc la Nyon.