Antrenorul argentinian al echipei FC Barcelona, Gerardo Martino, a declarat, după remiza din meciul cu Atlético Madrid,
scor 1-1, că după golul primit, formaţia sa a jucat cel mai bun fotbal.
"Sunt mândru de cum a jucat Barcelona. Dacă vom juca la fel şi în retur avem şanse de calificare. Am intrat pe teren pentru a încerca să câştigăm şi aşa vom face şi la Madrid. După golul primit, Barcelona a jucat cel mai bun fotbal. În repriza a doua am pasat foarte bine şi am încercat lansările în adâncime. Am produs multe acţiuni în ultimii 30 de metri şi am şutat de foarte multe ori la poartă. Returul va fi echilibrat şi nu ştiu cât va conta factorul terenului propriu", a spus Martino.
Formaţia FC Barcelona a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, marţi seară, pe teren propriu, în compania echipei Atlético Madrid, în
prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Pentru FC Barcelona a marcat Neymar (71), iar pentru Atlético a înscris Diego (56).
Meciul retur va avea loc la 9 aprilie, la Madrid.