Antrenorul argentinian al echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, a declarat, după remiza din meciul cu FC Barcelona,
scor 1-1, că formaţia sa are o inimă mare.
"Sunt extrem de fericit pentru Diego şi pentru golul marcat în această seară. A intrat într-un moment important al partidei şi a jucat foarte bine. Va fi fundamental pentru noi până la finalul sezonului. Diego Costa nu a vrut să iasă de pe teren, dar a fost nevoit. Astăzi am jucat împotriva unui adversar foarte puternic şi trebuie să-mi felicit jucătorii pentru această remiză. Am o echipă cu inimă mare. A fost o partidă pasionantă şi foarte frumoasă din punct de vedere tactic. Ambele formaţii şi-au folosit cele mai bune arme şi au rămas fidele propriului stil. Va fi nebunie la returul de pe Vicente Calderón!", a spus Simeone.
Formaţia FC Barcelona a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, marţi seară, pe teren propriu, în compania echipei Atlético Madrid, în
prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Pentru FC Barcelona a marcat Neymar (71), iar pentru Atlético a înscris Diego (56).
Meciul retur va avea loc la 9 aprilie, la Madrid.