Tehnicianul echipei Borussia Dortmund, Jürgen Klopp, a declarat, după meciul cu Real Madrid, pierdut cu scorul de 0-3, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, că nu face promisiuni pentru retur, dar vrea ca elevii săi să joace un fotbal atractiv şi eventual să câştige.
"Practic le-am oferit două din goluri. La primul gol a fost un atac bine executat, dar la al doilea şi la al treilea le-am făcut misiunea prea uşoară adversarilor noştri. Nu ne-am apărat cum doream, am lăsat prea multe spaţii şi nu am fost atât de compacţi cum am fi dorit. Dar trebuie să înţelegem şi faptul că am jucat împotriva uneia din cele mai bune echipe din lume. Am avut multe ocazii şi am atacat până la fluierul final. Un gol ne-ar fi ajutat în retur. O victorie cu 2-0 acasă este o posibilitate, dar acum nu va fi suficientă, deoarece nu am înscris. Am avut probleme la finalizare. Am avut multe contraatacuri la care fie am ratat fie nu a existat precizie. Astfel, dacă vom fi eliminaţi săptămâna viitoare nu va fi doar din cauza apărării din această seară. Nu voi face promisiuni pentru retur, dar vrem să jucăm un fotbal atractiv şi să câştigăm meciul, dacă este posibil", a spus Klopp.
Formaţia
Real Madrid a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Borussia Dortmund, într-un meci contând pentru
prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Golurile au fost marcate de Bale (3), Isco (27) şi Ronaldo (57).
Returul va avea loc la 8 aprilie.