Clubul Steaua București este obligat să achite suma de 120.000 de euro mijlocașului Adrian Cristea, potrivit hotărârii Comisiei de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF)
.
Totodată, în litigiul dintre cele două părți, comisia a decis amânarea cauzei încetării raporturilor contractuale pentru data de 24 aprilie.
Adrian Cristea a semnat în data de 30 iulie 2013 un contract pe o perioadă de doi ani cu Steaua, pentru care a jucat 9 partide în turul Ligii 1, marcând un gol.
Clubul i-a reziliat contractul lui Cristea la începutul lunii ianuarie.