Lorenzo Sanz, fost preşedinte al echipei spaniole de fotbal Real Madrid, intenţionează să înfiinţeze la Iaşi un club sportiv pentru copiii defavorizaţi din judeţ, dar care sunt talentaţi ca fotbalişti.
Lorenzo Sanz, preşedintele Real Madrid în perioada 1996-2000, a afirmat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că se află în căutarea unui amplasament pentru a înfiinţa un club de fotbal pentru copii.
Potrivit afirmaţiilor acestuia, clubul va fi finanţat cu fonduri de la Uniunea Europeană şi din sponsorizări. De asemenea, pentru a atrage cât mai multe fonduri pentru copiii cu abilităţi de fotbalişti profesionişti, Sanz va aduce în capitala Moldovei şi echipa de fotbal a artiştilor din Italia, printre membrii acestei echipe fiind şi cântăreţul italian Eros Ramazzotti.
De asemenea, în cadrul clubului vor activa antrenori români şi italieni cu experienţă în domeniu, care vor fi aduşi la Iaşi de Enzo Banti, fondatorul şi promotorul Maestralli, care a dat fotbalişti precum Buffon şi Del Piero. Acesta va fi, de altfel, şi coordonatorul proiectului la Iaşi.
"Vreau să fac mai mult decât sport. Mă interesează acest proiect, întrucât este unul social şi vreau să ofer copiilor defavorizaţi posibilitatea de a se integra social. Consider că este o foarte bună oportunitate să deschidem o şcoală de fotbal. Vreau să mă implic în mai multe proiecte în diverse domenii pe care să le desfăşor aici, la Iaşi", a spus Lorenzo Sanz.
Prezentă la conferinţa de presă, europarlamentarul PD-L Iaşi Mihaela Popa a precizat că va sprijini proiectul fostului preşedinte al Real Madrid pentru ca astfel să ofere o şansă în plus copiilor din municipiul şi judeţul Iaşi.
"Nu avem bazine de înot sau baze sportive. Când spunem sport, spunem sănătate, performanţă, incluziune socială. Sunt aici pentru a sprijini acestă iniţiativă. Copiii noştri trebuie să ştie că atunci când spunem Lorenzo Sanz spunem numele unui învingător. De aceea, consider că acest proiect ne dă speranţa ca măcar peste câţiva ani echipa locală de fotbal, Politehnica Iaşi, să aibă în componenţă jucători de renume care provin din municipiul şi judeţul Iaşi", a declarat europarlamentarul Mihaela Popa.