Tehnicianul Diego Simeone a declarat că jucătorii echipei Atlético Madrid aşteaptă cu nerăbdare meciul cu formaţia Chelsea Londra, din manşa retur a
semifinalelor Ligii Campionilor, subliniind că vor face totul pentru un rezultat pozitiv.
"Suntem încrezători. Jucătorii sunt nerăbdători şi ştiu că vor trebui să muncească mult. Va fi un meci diferit de tur şi vom face totul pentru un rezultat pozitiv. Va fi un meci de fotbal şi cel mai bun îl va câştiga. Cu dorinţa noastră, putem rivaliza cu Chelsea şi putem obţine un rezultat pozitiv", a declarat Simeone.
Simeone a mai spus că fotbalul evoluează şi nimeni nu poate spune care este cel mai bun mod de a juca.
"Respect diferitele moduri de a construi o echipă. Totul depinde de ce crezi că este mai eficient şi de echipa contra căreia joci. Cel mai important lucru este victoria, indiferent de modul în care este obţinută. Nu există o singură modalitate de a juca. Dacă toţi am juca la fel, ar fi plictisitor", a precizat el.
Partida Chelsea Londra - Atlético Madrid, contând pentru manşa retur a semifinalei Ligii Campionilor se va disputa, miercuri, de la ora 21:45, pe Stamford Bridge. În tur, cele două echipe au remizat, scor 0-0.