Comisia de Disciplină a FRF a decis să sancţioneze clubul Steaua cu două etape fără spectatori şi cu o penalitate de 60.000 de lei, ca urmare a incidentelor de la partida cu FC Braşov, contând pentru
etapa a 29-a a Ligii 1.
Meciurile pe care Steaua le va disputa fără spectatori sunt contra formaţiilor Corona Braşov (
etapa a 30-a) şi Pandurii Târgu-Jiu (etapa a 32-a). Ultimul meci de pe teren propriu al campioanei, când cel mai probabil va sărbători cel de-al 25-lea titlu, va avea loc în
etapa a 34-a, contra formaţiei Oţelul Galaţi.
Formaţia Steaua a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Braşov, într-un meci din
etapa a 29-a a Ligii 1, în care bucureştenii au ratat un penalti şi de la oaspeţi a fost eliminat pe final Marius Constantin.
Pe parcursul primei reprize şi la începutul celei de-a doua, fanii stelişti prezenţi la cele două tribune l-au înjurat pe Marius Constantin, dar şi clubul Rapid. Arbitrul George Găman i-a cerut observatorului ca de la staţia de amplificare să se anunţe că, în cazul în care scandările rasiste nu vor înceta, partida va fi întreruptă.
În minutul 84 al meciului, jocul era oprit, fotbalistul stelist Adi Popa fiind accidentat, în momentul în care fanii Stelei de la Tribuna I au început să îl înjure pe Constantin. Fotbalistul a arătat semne obscene suporterilor. Arbitrul George Găman a observat şi i-a acordat cartoaşul roşu lui Marius Constantin. În timp ce acesta se îndrepta spre tunelul ce duce la vestiare, fanii Stelei de la tribuna a II-a au început să arunce spre el cu diverse obiecte, între care o piatră, şuruburi de la scaune, o brichetă, şi un băţ de steag. Constantin a refuzat iniţial să iasă şi s-a întors pe teren, arbitrul Găman fiind nevoit să cheme doi stewarzi pentru a-l escorta pe jucător. Găman a ridicat obiectele aruncate de fanii stelişti pe teren şi le-a înmânat observatorului Romulus Chihaia.
Tot în şedinţa de miercuri, Comisia de Disciplină a amânat până la 7 mai contestaţia formulată de Concordia Chiajna privind dreptul de joc al fotbalistului Marius Martac.
Jucătorul Adrian Mărkuş (Gaz Metan Mediaş), eliminat în meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamţ a fost suspendat pentru un joc şi penalizat cu 740 de lei. Aceeaşi sancţiune au primit-o şi Iulian Mamele (Pandurii Târgu-Jiu), pentru eliminarea din meciul cu ACS Poli Timişoara, Ricardo Cadu (CFR Cluj), pentru cartonaşul roşu din partida cu Astra Giurgiu, şi César Ortiz (FC Vaslui), eliminat în meciul cu Universitatea Cluj.
Fundaşul echipei Astra Giurgiu, Papp Paul (Astra Giurgiu) a fost sancţionat cu suspendare pentru două jocuri si o penalitate de 3.000 lei, pentru eliminarea din meciul cu CFR Cluj.