Finala Ligii Campionilor ce va avea loc la 24 mai la Lisabona între Real Madrid şi Atlético Madrid este prima din istoria competiţiei care se va disputa între echipe din acelaşi oraş.
Atlético Madrid s-a calificat în a doua finală din istoria sa (după cea din 1974), în urma victoriei în faţa formaţiei Chelsea Londra, scor 3-1 la general (0-0 în tur şi 3-1 în retur).
Real Madrid a ajuns în finală după 12 ani în urma victoriei din semifinale în faţa germanilor de la Bayern München, scor 5-0 la general (1-0 în tur şi 4-0 în retur).