Clubul Steaua a fost sancţionat, vineri, cu disputarea unui meci pe teren propriu fără spectatori şi o penalitate sportivă de 30.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF, ca urmare a incidentelor provocate de suporterii proprii prin aruncarea de petarde la partida cu Universitatea Cluj.
"Sancţiunea se va executa începând cu primul joc care va fi disputat pe teren propriu", se menţionează în soluţia comisiei publicată pe site-ul oficial al LPF.
Sancţiunea nu se adaugă, ci se contopeşte cu cea primită de FC Steaua pentru incidentele de la meciul cu FC Braşov. Atunci, Steaua a fost sancţionată cu disputarea a două etape cu porţile închise, una dintre acestea fiind ispăşită în meciul cu Corona Braşov. Astfel, FC Steaua va disputa fără spectatori doar meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, programat la 12 mai, în cadrul etapei a 32-a. În schimb, formaţia roş-albastră, care a cucerit la Cluj al 25-lea titlu din istorie, va juca în faţa propriilor suporteri ultimul meci din actuala ediţie de campionat, cel cu Oţelul Galaţi, din etapa a 34-a a Ligii 1.
Comisia de Disciplină a sancţionat, vineri, şi clubul Universitatea Cluj cu măsura disputarii unui joc fără spectatori în peluzele stadionului propriu şi o penalitate sportivă de 30.000 de lei.
Eliminaţi în partidele din cadrul etapei a 31-a, trei jucători au fost sancţionaţi după cum urmează: Ionuţ Târnăcop (Universitatea Cluj) - două etape de suspendare şi 3.000 de lei penalitate sportivă, Victor Homei (Corona Braşov) - o etapă şi 740 de lei, Leonidas Panagopoulos (Săgeata Năvodari) - o etapă şi 740 lei.
De asemenea, antrenorul formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Marin Barbu, a fost suspendat două etape şi a primit o penalitate sportivă în valoare de 6.800 lei, după ce a fost trimis în tribună la meciul cu FC Botoşani.