Instanţa de fond a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a respins dosarul FC Rapid privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii 1, gruparea giuleşteană având dreptul de a ataca decizia la Comisia de Apel.
Acţionarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat că gruparea va ataca decizia la instanţa superioară. "Am fost înştiinţaţi că prima instanţă ne-a refuzat licenţa, însă noi vom merge mai departe la apel. Acele datorii către foşti jucători ai clubului pe care prima instanţă a Sistemului Naţional de licenţiere le consideră curente sunt de fapt datorii cuprinse în dosarul de insolvenţă. Vom demonstra că avem dreptate şi sunt convins că vom primi dreptul de a juca la anul în Liga 1", a afirmat Cristescu.
Datoriile invocate de prima instanţă a Sistemului Naţional de licenţiere sunt cele către trei foşti jucători: Julio Cesar, Luciano Vella şi Daniel Barioni Paulista.
În cazul în care nu primeşte licenţa nici la Comisia de Apel, ultima şansă a FC Rapid pentru a putea evolua în sezonul viitor în Liga 1 este înaintarea unui recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere va anunţa cluburile din Liga 2 care nu primesc licenţa la 17 mai.
Formaţia Rapid evoluează în prezent în Liga 2 acolo unde a fost retrogradată în vara anului 2013 printr-o decizie a TAS. Instanţa de la Lausanne a decis atunci că Rapid, care câştigase barajul de menţinere în primul eşalon cu Concordia Chiajna, nu poate evolua în Liga 1 având în vedere că nu îndeplinise condiţiile de licenţiere pentru sezonul 2013-2014.
Cu şase etape înainte de finalul sezonului, echipa Rapid ocupă locul doi în clasamentul play-off-ului Seriei I a Ligii 2, poziţie care îi permite să promoveze din punct de vedere sportiv în Liga 1.