Antrenorul Ionuţ Popa a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni sportive de la un post local de televiziune, că toţi componenţii echipei Politehnica Iaşi ar putea deveni jucători liberi de contract în cazul în care ar depune memorii la forurile competente, pentru că nu şi-au primit salariile.
"
Toţi jucătorii mei pot face o cerere pentru a deveni liberi de contract deoarece nu şi-au mai primit salariile. Noi, eu şi preşedintele clubului Sorin Boca, i-am convins să rămînă la echipă. Dacă lucrurile nu merg bine toată lumea zice că eu sunt de vină. Dacă nu merge treaba să-i dăm lui «Popa prostu» în cap. Am plecat acasă, la Arad, de patru ori în patru ani, în toiul nopţii şi am vrut să rămîn acolo să nu mă mai întorc. Dar până la urmă am fost convins să rămân aici, pentru a face treabă", a declarat Popa.
Ionuţ Popa a mai tras, în trecut, semnale de alarmă cu privire la criza financiară prin care trece Poli Iaşi, susţinând că în unele cazuri chiar el a plătit din propriul buzunar primele jucătorilor, pentru ca aceştia să nu depună memoriu la Federaţia Română de Fotbal.
Poli Iaşi va întâlni, luni, în deplasare, formaţia Unirea Urziceni, într-o partidă din cadrul etapei a X-a a Ligii I, care se va disputa începând cu ora 19.00, pe stadionul "Tineretului".
Mediafax