Portarul Costel Pantilimon şi ceilalţi jucători ai echipei Manchester City au sărbătorit câştigarea titlului în Anglia, luni seară, printr-o paradă pe străzile din Manchester, alături de zeci de mii de suporteri.
Sărbătoarea de luni a început cu prezentarea unor imagini reprezentative ale sezonului în faţa primăriei din Manchester, în timp ce fotbaliştii le arătau suporterilor trofeul Premier League.
Apoi, jucătorii s-au urcat într-un autocar descoperit, pentru a începe parada din centrul oraşului. Fotbaliştii au fost ovaţionaţi de numeroşii fani care au ieşit pe străzi ca să se bucure alături de ei.
"Manchester este albastru astăzi. Este frumos", a spus căpitanul Vincent Kompany, văzând suporterii îmbrăcaţi în tricourile echipei sale, care fluturau steguleţe şi scandau.
Mulţi fani s-au căţărat pe staţiile de autobuz, pe indicatoarele rutiere şi oriunde au putut pentru a-şi vedea mai bine favoriţii.
Formaţia Manchester City, la care evoluează Costel Pantilimon, a câştigat campionatul Angliei, după ce s-a impus, duminică, pe teren propriu, în ultima etapă a sezonului, cu scorul de 2-0, în faţa echipei West Ham UNited. Acesta este al patrulea titlu naţional pentru Manchester City, după cele din 1937, 1968 şi 2012.
Jucătorii pregătiţi de Manuel Pellegrini vor pleca imediat la Abu Dhabi, unde se vor întâlni cu proprietarul clubului, şeicul Mansour Bin Zayed Al Nayhan, şi vor disputa, joi, un meci amical cu Al Ain, formaţie la care este legitimat şi mijlocaşul român Mirel Rădoi.