Fotbalistul echipei FC Vaslui, Rareş Lazăr, în vârstă de 15 ani, a devenit la meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, contând pentru etapa a 33-a a Ligii 1, cel mai tânăr jucător al actualului sezon
.
Lazăr, născut la 28 martie 1999, a debutat în Liga 1 în minutul 72 al partidei pierdute de FC Vaslui cu scorul de 0-2.
A mai debutat în Liga 1, vineri, jucătorul echipei Universitatea Cluj, Robert Boboc, la meciul cu FC Braşov, scor 0-0.
Tot în etapa a 33-a, FC Botoşani şi Săgeata Năvodari au primit golul 50 în Liga 1, de la Wellington (Concordia Chiajna), respectiv de la Valentin Lazăr (Dinamo).
Sârghi (Oţelul Galaţi) a jucat meciul 150 în primul eşalon, iar Marc (Ceahlăul Piatra-Neamţ) a evoluat pentru a 50-a oară în Liga 1.
Alibec (Astra) şi Marquinhos Carioca (Oţelul Galaţi) au ajuns la 10 goluri în primul eşalon.
Penultima etapă a înregistrat şi debuturi şi în rândul arbitrilor: centralul Marian Barbu (Făgăraş) şi asistenţii Marius Badea (Râmnicu-Vâlcea) şi Bogdan Gheorghioiu (Timişoara).
Bucureşteanul Valentin Avram a fost pentru a 100-a oară arbitru asistent la un meci din Liga 1, joi, la jocul CFR Cluj - Gaz Metan Mediaş.