|
Laurentiu Reghecampf: Incercam ca vineri sa castigam si Cupa Romaniei
Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, într-o conferinţă de presă, după sărbătoarea câştigării celui de-al 25-lea titlu de campioană, că cel mai mare merit pentru această performanţă îl au jucătorii .
Tehnicianul stelist a venit la conferinţa de presă cu trofeul şi l-a pus în stânga sa. "Mai lipseşte ceva din partea mea stângă, dar până vineri trebuie să rezolvăm şi asta. Mă bucur că am câştigat titlul 25 şi încercăm ca vineri să câştigăm şi Cupa României. În acest sezon au fost foarte mulţi nervi, foarte mult stres şi am avut şi multe altercaţii. Asta e, face parte din meseria noastră. Sper ca la anul să ne vedem în aceeaşi situaţie. Dacă vom începe un nou sezon, obiectivele vor fi aceleaşi. O calificare în grupele Ligii Campionilor, un parcurs cât mai lung pentru că în fiecare an ai câte ceva de demonstrat în plus. Cel mai mare merit pentru acest titlu îl au jucătorii, dar pentru câştigarea unui trofeu ca acesta sunt foarte mulţi oameni care muncesc, mai ales în aceste condiţii pe care le ştiţi. Important este să ajungi să câştigi un astfel de trofeu, nu contează cât e de frumos", a spus Reghecampf.
Laurenţiu Reghecampf consideră că are nevoie de transferuri pentru ca Steaua să poată câştiga al treilea titlu consecutiv: "În primul an a fost mai uşor de câştigat acest titlu, pentru că jucătorii erau mai dornici. În iarnă, înainte de meciurile cu Astra, puteam pierde titlul, pentru că veneam după 33 de meciuri foarte grele, ratasem calificarea mai departe chiar şi în Europa League, însă am obţinut o victorie şi o remiză. La anul va fi mult mai greu decât în primele două sezoane, pentru că echipele care au luptat cu noi vor avea o dorinţă mai mare. Trebuie să facem transferuri, iar pentru asta avem nevoie de investiţii şi bani. Ca să reuşim să câştigăm un nou titlu ne trebuie sânge proaspăt".
Fotbaliştii echipei Steaua au primit medaliile şi tricourile de campioni, marţi seară, într-o festivitate pe Arena Naţională, acestea fiind înmânate de Ilie Năstase, Larisa Iordache şi Octavian Bellu.
Steaua a câştigat al 25-lea titlu de campioană a României încă din etapa a 31-a a Ligii 1 şi a încheiat sezonul cu 77 de puncte.
Steaua poate realiza eventul, dacă va câştiga finala Cupei României, de vineri, de la ora 21:00, de pe Arena Naţională, cu Astra Giurgiu.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Laurentiu Reghecampf
Cupa Romaniei
Astra Giurgiu
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|