După recordul de goluri stabilit în Champions League și trofeul Balonul de Aur luat în ianuarie, Cristiano Ronaldo vrea să încheie sezonul în "en-fanfare" și dorește să câștige cu Real Madrid ceea ce spaniolii numesc "decima", fâcând referire la al 10-lea trofeu de Liga Campionilor din istoria clubului.
"Este un moment la care visează fiecare madrilen. Există un mare entuziasm în lot și vrem să realizăm Decima", a spus Ronaldo.
Jucătorul în vârstă de 29 de ani e îndreptățit să viseze la acest trofeu, după ce a marcat 16 goluri în actuala stagiune europeană. Lustianul pare conștient de dificultatea întâlnirii cu Atletico. "Va fi un meci cu totul special. Voi juca în țara mea prima finală de Champions cu Real. Atletico a avut un sezon fantastic, va fi greu, dar vom încerca să ne impunem".
Purtătorul tricoului cu numărul 7 are șansa alături de colegii săi să scrie istorie în orașul în care Ronaldo a apărut în fotbalul mare, dar la Sporting nu pe arena pe care se va juca finala, "Da Luz". "
"Este un trofeu pe care Real încearcă să-l câștige de mulți ani. De când am sosit aici, am venit aici, am simțit dorința asta enormă de a cuceri Champions. În fiecare an. Acum am ajuns doar la un singur pas de trofeu".
Finala dintre Real Madrid și Atletico Madrid se va juca smbătă, de la ora 21.45.
RomanianSoccer